Hermannstadt a obținut prima victorie a sezonului în Liga 1, învingând FC Botoșani cu scorul de 2-1, într-un meci din etapa a cincea.
Echipa antrenată de Marius Măldărășanu a dominat prima repriză, dar s-a văzut condusă la pauză după ce Șeroni a înscris pentru oaspeți în minutul 45+3.
Victorie importantă la meciul cu numărul 200 găzduit în Liga 1
Repriza a doua a început cu multă intensitate, iar Hermannstadt a reușit să înscrie prin Bejan, însă golul a fost anulat pentru o poziție de offside. Egalarea a venit în cele din urmă în minutul 79, când Ianis Stoica a transformat superb o lovitură liberă de la marginea careului.
Finalul meciului a adus și momentul decisiv: în minutul 90, Sadiku a comis henț în careu, iar după consultarea VAR, arbitrul a acordat un penalty pentru Hermannstadt. Neguț a transformat lovitura de la 11 metri și a asigurat cele trei puncte pentru gazde.
După acest rezultat, Hermannstadt urcă pe locul 9 în clasament, acumulând 5 puncte, în timp ce FC Botoșani coboară pe locul 15, cu 3 puncte. Această victorie marchează și o premieră pentru Hermannstadt, fiind succesul obținut în meciul cu numărul 200 găzduit de echipă în Liga 1.
Au marcat: Ianis Stoica 80′, Cristi Neguț(Pen.) 90+1′ / Alin Șeroni 45+3′
Echipele de start
- Hermannstadt: Căbuz – Oroian, Găman, Bejan, Goncalves – Murgia, Ivanov – Balaure, R. Deaconu, I. Stoica – Chițu
- Rezerve: Pop, Muțiu, Ionuț Stoica, Căpușă, Ganfila, Jipa, Ciubotaru, Al. Luca, Neguț, Biceanu, Mihart
- Antrenor: Marius Măldărășanu
- FC Botoșani: Pap – Sadiku, Miron, Șeroni, Țigănașu – Aldair Ferreira, Romano – G. David, E. Florescu, Bodișteanu – Chica-Roșă
- Rezerve: Kukik, Petro, Celea, Mitrov, Mouaddib, Fulop, Kaprof, Pavlovic, E. Lopez, Solomon, F. Junior.
- Antrenor: Liviu Ciobotariu