Fostul mijlocaş Nuri Şahin a fost numit, vineri, în funcţia de antrenor al echipei Borussia Dortmund.
Fostul secund al lui Edin Terzic, care şi-a anunţat joi plecarea de la club, a semnat până în 2027. Fostul mijlocaş, care a jucat în total unsprezece ani la BVB (274 de meciuri, 26 de goluri şi 49 de pase decisive), era din ianuarie secundul lui Terzic.
„Nuri Şahin a ajutat echipa să ajungă în finala Ligii Campionilor în sezonul trecut (pierdută cu 0-2 în faţa lui Real Madrid). În calitate de fost jucător şi antrenor secund, el ştie exact cum funcţionează BVB şi cum să construiască succesul. Datorită autorităţii şi expertizei sale naturale, are o relaţie foarte bună cu echipa şi ştie la ce va trebui să lucrăm împreună.”, a declarat Sebastian Kehl, directorul sportiv al clubului
Un preferat al suporterilor, Şahin a câştigat Bundesliga în 2011 şi Cupa Germaniei în 2017 şi a jucat un rol cheie în parcursul memorabil al Borussiei Dortmund până în finala Ligii Campionilor în 2012-2013, unde a pierdut cu 1-2 în faţa lui Bayern Munchen.