Parma debutează cu victorie sub comanda lui Cristi Chivu
Parma a început cu dreptul era Cristi Chivu, reușind o victorie importantă, 2-0 împotriva celor de la Bologna, în etapa a 26-a din Serie A. La primul meci pe banca „cruciaților”, fostul internațional român a reușit să-i provoace lui Vincenzo Italiano prima înfrângere din 2025.
Debut cu ghinion pentru gazde
Meciul de pe Stadio Ennio Tardini nu a început favorabil pentru Parma. După doar cinci minute, Adrian Bernabe a fost nevoit să părăsească terenul din cauza unei accidentări, fiind înlocuit de Nathan Estevez.
Bologna a dominat posesia și a avut prima ocazie periculoasă în minutul 25. Remo Freuler a centrat perfect din dreapta, iar Nicolo Cambiaghi a trimis cu capul din interiorul careului, dar execuția sa a trecut pe lângă poarta lui Suzuki.
Penalty transformat de Bonny
Deși Bologna a controlat jocul, Parma a reușit să deschidă scorul în minutul 35. Sam Beukema a comis un henț în propriul careu, iar arbitrul Rosario Abisso a dictat penalty. Ange-Yoan Bonny a executat fără emoții, trimițându-și echipa la vestiare cu un avantaj minim.
⚽️ GOAL: Bonny
Parma 1-0 Bolognapic.twitter.com/KUaBshMO9T— Goals Xtra (@GoalsXtra) February 22, 2025
Emoții pentru Chivu în partea secundă
La începutul reprizei secunde, Matteo Cancellieri a fost aproape de eliminare, după un fault dur asupra unui adversar. Arbitrul i-a arătat doar cartonașul galben, spre nemulțumirea echipei oaspete. Zece minute mai târziu, același Cancellieri a comis un alt fault, dar de această dată a scăpat nesancționat.
Cristi Chivu a reacționat prompt și l-a înlocuit pe italian cu Dennis Man în minutul 65. Mutarea s-a dovedit inspirată, internaționalul român fiind decisiv în stabilirea scorului final.
Assist decisiv pentru Dennis Man
Parma a adoptat un stil de joc defensiv în repriza secundă, permițându-le celor de la Bologna să pună presiune. Cu toate acestea, oaspeții nu au găsit drumul spre gol.
Pe final, Dennis Man a făcut diferența pe un contraatac rapid. Românul l-a depășit elegant pe Ndoye și a pasat perfect pentru Simon Sohm, care a înscris din interiorul careului, stabilind scorul final la 2-0.
VIDEO Pasa de gol dată de Dennis Man
— @CenterOfGoals – Live stream soccer (@KTanner21762) February 22, 2025
Clasamentul după etapa 26
În urma acestei victorii, Parma a acumulat 23 de puncte și a urcat pe locul 17, ieșind din zona retrogradării. Bologna, în schimb, rămâne pe locul 8, cu 41 de puncte.
În etapa viitoare, Parma se va deplasa pe terenul celor de la Udinese, în timp ce Bologna va primi vizita lui AC Milan.
Moment special pentru Valentin Mihăilă
Înainte de startul partidei, Valentin Mihăilă, Adrian Bernabe și Ange-Yoan Bonny au fost omagiați pentru atingerea bornei de 100 de apariții în tricoul Parmei.
Într-un alt meci disputat la aceeași oră, Ionuț Radu a ținut poarta intactă în Venezia – Lazio 0-0
Au marcat: Yoan-Ange Bonny pen. 37′, Simon Sohm 78′
Echipele de start
Parma: Suzuki – Del Prato, Vogliacco, Balogh, Valeri – Keita, Bernabe, Sohm – Almqvist, Bonny, Cancellieri
Rezerve: Corvi, Marcone – Camara, Estevez, Hainaut, Haj Mohamed, Lovik, Dennis Man, Ondrejka, Pellegrino, Plicco, Trabucchi
Antrenor: Cristian Chivu
Bologna: Ravaglia – Calabria, Beukema, Lucumi, Miranda – Freuler, Moro – Cambiaghi, Pobega, Ndoye – Castro
Rezerve: Bagnolini, Skorupski – Aebischer, Casale, Dallinga, De Silvestri, Dominguez, El Azzouzi, Erlic, Fabbian, Ferguson, Lykogiannis, Orsolini
Antrenor: Vincenzo Italiano